După ce au apărut informaţii potrivit cărora Florin Salam ar fi fost bătut la o nuntă, de către socrul mare, cântăreţul neagă incidentul şi susţine că dacă ar fi fost agresat ar fi depus plângere la poliţie.

Manelistul Florin Salam a fost protagonistul unei ştiri deloc demnă de un artist. Conform celor scrise, socrul mare ar fi sărit ca ars în momentul în care Florin Salam s-a mutat să le cânte şi altor nuntaşi, l-ar fi ameninţat cu pistolul şi ar fi sărit la el la bătaie. Florin Salam spune că nu a fost bătut şi ameninţat de nimeni şi neagă orice lucru legat de vreun scandal de acest gen.

”Nu e adevărat! Nu m-a bătut şi nu m-a ameninţat nimeni! Habar nu am de unde s-au scornit aceste poveşti! E adevărat că am cântat la Roşiori acum o săptămână, dar am fost primit foarte bine. Mă simt prost pentru toate lucrurile neadevărate care s-au scris. Pe mine mă respectă toată lumea, sunt numărul 1! Şi în afară de faptul că sunt artist devotat şi nu aş fi dezamăgit pe nimeni, dacă m-ar fi bătut cineva eu am foarte mulţi oameni în spate. Erau bodyguarzi care mă puteau apăra!”, spune manelistul Florin Salam.

El recunoaşte că mai vin nuntaşi la el care au băut un pahar în plus şi îi mai cer să îi cânte una-alta, dar spune că n-a avut parte niciodată de vreun incident neplăcut!

”Mai vine la mine câte un nuntaş beat, dar eu le cânt ce îmi cer. Vorba aceea, clientul nostru, stăpânul nostru! Eu sunt respectat oriunde merg şi de bogaţi, şi de amărâţi şi de şmecheri. Şi apoi, dacă a fost aşa, unde-i ăla care m-a bătut? Apelam la poliţie dacă păţeam ceva, dar dacă n-a existat niciun scandal… Probabil am deranjat pe cineva cu succesul meu. Cânt în fiecare zi şi asta m-a ajutat să trec prin toate necazurile pe care le-am avut!”, susţine manelistul.

 

Tags: ,