Un manelist în război cu ANIManelistul Adrian Minune se află în război pe avere cu Agenţia Naţională de Integritate. ANI îl acuză pe manelist că nu a trecut în declaraţia de avere 100.000 de euro, pe vremea când era consilier la Ştefăneşti. Comisia de cercetare a averilor a decis însă că averea sa este justificată, dar ANI a făcut contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, care însă şi-a declinat competenţa, iar cazul a ajuns la Tribunalul Bucureşti.
Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente semnificative, in cuantum de 432.979,08 lei (104.265,18 euro), intre averea dobandita si veniturile realizate in perioada exercitarii mandatului lui Adrian Simionescu la Consiliul Local al Comunei Ştefăneştii de Jos. Adi Minune si-a dat demisia, in 20 aprilie, din postul de consilier.

Adi Minune a câştigat iniţial procesul deschis de Agenţia Naţională de Integritate, pe motiv că a trecut prea mult timp de la declaraţia sa de avere greşită şi că nu ar mai trebui să îi fie confiscaţi cei 100.000 de euro nedeclaraţi.

Acum, urmează ca Tribunalul Bucureşti să decidă dacă acest caz intră în competenţa sa.

Adi Minune a spus că nu a declarat suma în declaraţia oficială de avere din cauză că nu vrea să ştie soţia sa despre aceşti bani obţinuţi din vânzarea unui apartament.

 

Tags: ,